duminică, februarie 19, 2012

1001 de gînduri



# Iată un cal, îngropat în zăpadă. Se opintește să tragă o căruță mult prea grea pentru picioarele-i firave. Vizitiul nemilos îl pleznește cu biciul peste ochi. Acei ochi care abia așteaptă să se închidă pentru totdeauna, în mormîntul alb. Cal și călăreț, taina sufletului nostru.

# Sînt ca un păianjen ce stă în centrul plasei sale de gînduri. Am țesut-o din mine însumi și aștept muștele realității, ca să o facă să vibreze. Din cînd în cînd, apare un cataclism care mi-o sfîșie – o ploaie de vară, un bondar, un vînticel. Atunci, o iau de la capăt, în speranța că voi obține un model mai bun, mai rezistent. Și, chiar dacă nu e așa, nu mă pot opri – ține de natura mea de păianjen. Intelectual.

# Poveștile pentru copii sînt cu pitici, poveștile pentru adulți sînt cu pitici în fundul gol. Mai ales dac-au fost și premieri. Regretabil.


# În cadrul speciei umane, diviziunea vînători-culegători n-a dispărut niciodată. Primii au născocit riturile de trecere, regalitatea și armele, ultimii au domesticit plantele, animalele și timpul. Nomazi, vînătorii au creat drumurile, capcanele, limbajul. Sedentari, culegătorii au construit orașul, religia, muzica. Au existat și mezalianțe – astfel, negustorii mi se par un fel de culegători nomazi iar bancherii, un fel de vînători sedentari. Astăzi, cînd jocul s-a extins la nivel planetar, vînătorii poartă numele de globaliști iar culegătorii sînt cunoscuți drept ecologiști.

# Problema lui Hamlet – cum să te comporți într-un mediu atent supravegheat de puterea ilegitimă– se rezolvă prin adoptarea unei nebunii provocatoare, a unei nebunii cu tîlc. Nebunie, ca să ascundă adevăratele intenții justițiare, provocatoare, pentru ca, totuși, ele să se împlinească. Și ce poate fi mai provocator decît arta ? Nu-i de mirare că toate regimurile totalitare au cenzurat și au controlat mediul artistic.

Un comentariu: