Cel mai bun învățător

Huxley

# Marți, 1 noiembrie.  Un sondaj de opinie realizat de Asociația Europeană a Editorilor arată un lucru curios – cărțile care au în titlu cuvîntul “moarte” se vînd cel mai prost, indiferent că sînt scrise de autori la debut sau de clasici, ba chiar indiferent de gen (totuși, “Moarte la Veneția” nu e “Moarte pe Nil”…).  Dincolo de explicațiile conjuncturale (e criză, vrem să ne distrăm!), mă gîndesc că există aici ceva din spiritul epocii de astăzi, desacralizată și hedonistă, ceva care trece sub tăcere fragilitatea ființei umane, boala și moartea. În România lui Ceaușescu, astfel de teme fuseseră alungate din discursul public din rațiuni ideologice – constructorii socialismului nu îmbătrîneau (se spunea că “eroii nu au vîrstă”), nu se îmbolnăveau (ca-n bancul cu “Alioșa nu răcește, Alioșa se călește”) și, dacă mureau, o făceau ca jertfă, pentru o lume mai bună. În fine, o combinație macabră de Sparta cu Împărăția Cerurilor. Astăzi, avem aceleași probleme cu acceptarea condiției umane, doar motivul s-a schimbat – moartea nu vinde, n-ai ce să faci cu ea în advertising. Moartea nu vinde mașini, nu crește valoarea imobiliarelor, nici nu aduce voturi. Așa că n-o s-o vezi în outdoor. Poate, cel mult, la știri. Dar, acolo, totdeauna e moartea altcuiva. Nouă nu ni se poate întîmpla așa ceva, noi avem un job într-o multinațională, noi avem rate la bancă și smartphone. Și, oricum, nu ne gîndim prea mult la asta, pentru că vine publicitatea, cu avalanșa ei de fețe tinere și pofticioase, care mușcă din bunătățile lumii ca dintr-un măr pîrguit. Boală, moarte? Ce sînt astea? Da, s-ar putea să ni se păteze smalțul dinților dar moarte, sigur, nu! Astfel orbiți, împingem mai departe la jugul lumii, aducînd profit acolo unde trebuie. Astfel momiți cu tinichele, ne risipim viața. Astfel ocupați, nu mai avem timp pentru cei dragi. În schimb, dacă reflectăm un pic la moarte, o să descoperim în ea cel mai bun învățător, acela care ne atrage atenția asupra importanței clipei, ne vindecă de orgoliu și ne domolește voința de putere.

 # Miercuri, 2 noiembrie. Pe urmele lui Aldoux Huxley, cred că omului îi lipsește o disciplină științifică esențială. Să-i spunem thanatologie, să-i spunem Arta Morții. Pentru că, oricît ar vrea s-o nege societatea de consum, moartea este importantă – ne umple viețile cu spaimă sau ne învață să prețuim fiecare clipă. Dar mai e ceva – suferința. Suferința cauzată de bolile incurabile. Huxley, el însuși suferind de un cancer la laringe, știa ce vorbește. Spre sfîrșitul vieții, a căutat filosofia unor spirite iluminate, precum filosoful indian Krishnamurti și doctorul Humphry Osmond, și a fondat mișcarea Potențialul Uman. A experimentat pe proprie persoană diverse droguri psihedelice, îndeosebi mescalina, în căutarea unei farmacopei thanatice, care să ușureze momentul inevitabil și să pregătească sufletul pentru lumea de dincolo. Rezultatele sale, foarte controversate în epocă, au fost strînse în eseul “The Doors of Perception” – de aici și numele celebrei formații rock “The Doors”.Dacă am da mai multă atenție acestor idei, poate că moartea n-ar mai fi o sperietoare ci experiența spirituală supremă, spre care ne-am îndrepta cu sufletul împăcat, după o viață de zbucium.

# Joi, 3 noiembrie. În ultimele secole, culturile occidentale au creat prosperitate pentru ele însele și s-au descurcat bine la acest capitol. Într-o excelentă conferință pe www.ted.com, istoricul Niall Ferguson se întreabă de ce Occidentul a avut succes și celelalte regiuni nu? El prezintă șase idei majore create de cultura occidentală - pe care le numește șase idei geniale - ce promovează bunăstarea, stabilitatea și inovația. Și în acest secol, spune el, toți pot folosi aceste idei geniale. Iată-le: 1. Competiția. 2. Revoluția științifică. 3. Dreptul de proprietate. 4. Medicina modernă. 5. Societatea de consum. Cu primele patru sînt de acord. Europa s-a definit ca un spațiu al competiției între țări, monarhi și corporații, dezvoltînd aplicații științifice capabile să exploateze natura, nu numai să o înțeleagă. Libertățile cetățenești, îndeosebi dreptul de proprietate, au permis tezaurizarea roadelor competiției, iar medicina modernă a prelungit timpul în care omul se bucură de ele. Totuși, ne-limitarea consumului, cu tonele sale de haine, hrană aruncată la gunoi și sleirea resurselor, cred că e o filosofie greșită. Dezvoltarea umanității nu ține de ne-limitarea consumului ci de abandonarea ideii de profit cu orice preț. În definitiv, nevoile firii noastre sînt atît de simple – un adăpost deasupra capului, o hrană care să ne facă bine, un veșmînt cald, vorba lui Seneca. Și multă frumusețe și dragoste. Industriile viitorului ar putea să fie legate tocmai de frumusețe și dragoste – educația, serviciile, asistența medicală, spiritualitatea.