joi, noiembrie 25, 2010

Cădere în barbarie sau Salt?

Minţile luminate, care privesc către viitor, nu încetează să ne avertizeze că e timpul să schimbăm paradigma de dezvoltare a umanităţii. Mai precis, că traiul de-acum, bazat pe energia dezvoltată din combustibilii fosili, se apropie de sfîrşit. Muncim fizic incomparabil mai puţin decît strămoşii noştri, pentru că am pus la lucru maşini alimentate cu lemn, cărbune şi petrol, încorporînd energie ieftină în toate produsele ce ne înconjoară. Pînă şi hrana o obţinem arînd cu tractorul, alungînd buruienile cu ierbicide şi pesticide, conservînd-o şi transportînd-o într-un chip de neimaginat în urmă cu o sută de ani! Dezvoltarea, binecuvîntare şi blestem, a prelungit viaţa omului dar a poluat mediul, a  uşurat munca dar a suprapopulat planeta, a născut noi soiuri de plante şi animale dar a modificat climatul. Să-i spunem CIVILIZAŢIE DE GRAD ZERO. Acest fel de viaţă nu mai poate continua la nesfîrşit. Nu din considerente etice, nici din cauza protestelor ecologiştilor ci, pur şi simplu, din calculul randamentului! În urmă cu o sută de ani, cu un baril de petrol, puteai extrage o sută de barili. Astăzi, zăcămintele uşor de exploatat au fost epuizate iar cele rămase îţi cer mult mai mult efort – cu un baril, extragi trei barili de petrol! În curînd, randamentul acestei activităţi va deveni subunitar! Şi atunci totul se va sfîrşi. E nevoie ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să căutăm noi surse energetice, noi tehnologii de exploatare, stocare şi transport. Mie, cel puţin, mi-e limpede că nebunia transportului individual, de care se leagă întreaga industrie a automobilului, nu mai poate dura!

Pînă aici, nimic nou. Dar hai să gîndim mai departe! Ce se poate întîmpla? Prezentul ne permite să dezvoltăm două scenarii. Primul (şi cel mai probabil, dacă e să ne bazăm pe natura umană şi pe experienţele istorice) s-ar putea numi RECĂDEREA ÎN BARBARIE. Ţările dezvoltate (şi companiile transnaţionale) vor continua să exploateze resursele planetare, egoist şi iraţional, lăsînd deoparte discursurile umanitare şi democratice. Se vor adînci prăpastiile dintre naţiuni, dintre săraci şi bogaţi, vor creşte resentimentele, ceea ce va favoriza ascensiunea liderilor de mînă forte - fie că vor veni la conducere prin vot democratic, fie că o vor face prin forţa armelor. Mai devreme sau mai tîrziu, forţei i se va răspunde cu forţă. Astfel, Cutia Pandorei va fi, din nou, deschisă - războaie, foamete, molime. Cum anumite state dispun de arsenale nucleare, pericolul unui război global e imens. Presupunînd totuşi că nu se va ajunge pînă acolo, faţa lumii tot va fi schimbată. Recăderea în barbarie va rezolva, îngrozitor, problema suprapopulării şi pe aceea a epuizării petrolului - sclavi se vor găsi destui, care să lucreze pentru minoritatea stăpînilor. Dar umanitatea va pierde cam tot ce-a cîştigat în ultimii 500 de ani.

Cel de-al doilea scenariu este SALTUL. Saltul de organizare, de creativitate, de generozitate. Saltul peste mentalităţi şi violenţă. Ieşirea dintr-o logică politică, economică şi tehnologică, înfăptuită treptat, sub presiunea mediului, prin încolţirea seminţelor Noului. Saltul de la CIVILIZAŢIA DE GRAD ZERO, fragilă şi ameninţată iar şi iar de barbarie, la o CIVILIZAŢIE DE GRAD UNU. Ca să nu ne limităm la metafore, să identificăm cîteva semne - de exemplu, trezirea unei conştiinţe globale, manifestată prin toleranţă faţă de celălalt, indiferent de rasă şi religie, prin grijă faţă de mediu, prin politicile de control demografic, prin acţiunea organismelor internaţionale, gen Crucea Roşie sau Naţiunile Unite. De asemenea, mediul economic privat a născut o nouă etică a muncii, peste care nu se poate trece cu vederea. Ca şi o nouă cale de acţiune, globalizarea, cu bune şi rele. Cu instrumente specifice - Internet, finanţe, transporturi globale. Cu efort de cercetare şi inovare tehnologică, fără precedent. Astfel, din aceste eforturi conjugate, omenirea s-ar putea regîndi. Începînd cu integrarea politicilor naţionale (ceea ce se şi face...), în cadrul unui Nou Guvern Mondial. Şocul epuizării combustibililor fosili ar putea fi suportat, schimbîndu-ne obişnuinţele. Lucrul în reţea, renunţarea la automobil în favoarea transportului în comun (cu o componentă urbană - gen metrou şi una extraurbană - gen maglev), transportul mărfurilor pe apă, locuinţe cu consum redus de energie, apoi noi oraşe ecologice, colonizarea oceanelor - sînt tot atîtea căi care ne stau în faţă. Desigur, va trebui să renunţăm la hiperconsum, la o întreagă filosofie a ciclurilor economice, poate şi la concepte astăzi de neatins - proprietatea privată, profitul, banii  (nu sînt adeptul utopiilor colectiviste, dar ce mai poţi face cu nişte hîrtii emise de o bancă naţională, care nu mai au acoperire în energie?). Poate vom fi siliţi să adoptăm o viaţă mai austeră, lipsită de industriile spectacolului, de multiplicarea halucinantă a informaţiei irelevante, poate vom călători fizic mai puţin, compensînd prin teleprezenţă. Poate vom accepta controlul naşterilor, moartea voluntară, poate viaţa noastră va fi altfel împărţită, poate ne vom spori performanţele funcţionale prin implanturi, poate vom face mai mult voluntariat, poate vom regăsi grija pentru cel de lîngă noi... Adaptîndu-ne mereu dar păstrînd nucleul Umanului (Binele, Adevărul şi Frumosul), putem folosi cu înţelepciune TOATE formele de energie pe care ni le pune la dispoziţie Mama noastră, Planeta Pămînt.

Cît să dureze asta? Ţinînd cont de creşterea exponenţială a cunoştiinţelor, dar şi de constrîngerile tehnologice şi de resurse, poate că CIVILIZAŢIA DE GRAD UNU se va configura în următorii o sută de ani. Totuşi, Pămîntul nu e inepuizabil. Ca să aibă viitor, Umanitatea va fi forţată să meargă înainte. Mai precis, în Sus. Să iasă din groapa de potenţial terestru, întreptîndu-se către Soare, o sursă de energie incomparabil mai importantă decît Pămîntul. Ca să roiască, precum altădată vechii greci, strănepoţii noştri vor trebui să înveţe arta călătoriei cosmice. Noi, cei de astrăzi, am plantat seminţele marii aventuri. E probabil că generaţia mea nu va mai vedea un om călcînd pe alt corp ceresc (pe Lună sau pe Marte), dar mă aştept ca fabrici robotizate să fie plasate pe orbita terestră, încă din timpul vieţii noastre, pentru asamblarea noilor maşini, menite să capteze energia Soarelui. Apoi, pasul acesta fiind făcut, alte fabrici robotizate vor merge spre Lună şi Marte, ca să creeze habitat şi să exploateze resurse. Călătorind în Sistemul Solar, înconjurînd Astrul cu o Sferă Dyson, umanitatea ar putea trece, într-o mie de ani, către o CIVILIZAŢIE DE GRADUL DOI. De aici, drumurile către Galaxie sînt deschise...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu