joi, august 19, 2010

Al cincilea element - berea!

Prietenul M. s-a întors din Olanda, ca de pe Marte. Este o altă lume, îmi spune, este o lecţie teribilă pentru noi, cei născuţi în zodia invidiei. Oraşul negustoresc Amsterdam stă pe o temelie solidă - toleranţa. Acolo, nimeni nu trage cu ochiul la ce face vecinul, chiar dacă majoritatea caselor n-au perdele. Acolo, drogurile uşoare, precum marijuana, se vînd la liber, în cafenele. O catedrală, o casă de copii şi un bordel îşi împart centrul istoric. Pe străzi, nimeni nu ţipă, nimeni nu claxonează - de altfel, lumea merge cu bicicleta. Ritmul vieţii este mai lent, mai aşezat, mai zîmbitor - olandezii fiind recunoscuţi pentru auto-ironia îngăduitoare şi pentru pragmatismul lor. Ca să încapă în noul spaţiu de expunere, au tăiat din "Rondul de noapte" al lui Rembrandt. Iar vizitatorii muzeului Heineken sînt purtaţi de-a lungul liniei de producţie, printre şuvoaie de apă şi hamei, apoi, îmbătaţi de miresme, sînt descărcaţi într-un hangar-berărie, unde zăbovesc ceasuri întregi. Cu sticla în mînă, învaţă că steaua roşie de pe etichetă nu înseamnă comunism ci îmbinarea Aerului, Apei, Focului şi Pămîntului, în jurul celui de-al Cincilea Element - berea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu