duminică, ianuarie 03, 2010

Lancea destinului


Am terminat de citit „Lancea destinului”, de Trevor Ravenscroft, una dintre puţinele lucrări traduse la noi despre rădăcinile oculte ale nazismului. Ideea poate părea surprinzătoare, dar m-am convins de mult că enorma conflagraţie de la mijlocul secolului XX nu poate fi explicată doar prin considerente politice, economice, ideologice. Prea sînt multe lucruri misterioase în ascensiunea celui de-al treilea Reich, prea iraţională - figura lui Adolf Hitler, prea satanice – lagărele de exterminare. Ravenscroft spune povestea unei relicve puternice – lancea legionarului Longinus, cea care a străpuns coasta lui Hristos, artefact care a marcat istoria europeană, funcţionînd ca un talisman magic (în slujba Binelui sau a Răului) pentru posesorii lui, de la Carol cel Mare la Hitler. Şi, fie că-l crezi sau nu, aspecte întunecate ale personalităţii Fuhrerului se luminează – pasiunea pentru ocultism, iniţierea în Societatea Thule, posedarea. La fel, practicile ezoterice ale Ordinului Negru capătă înţeles – magia neagră, cultul sîngelui, păgînismul. O lectură interesantă, dar nerecomandată celor ce nu-şi pot reprima simţul critic. Ei, scepticii, se pot apropia de oribilul adevăr printr-o altă lucrare, cu caracter ştiinţific – „Dicţionarul critic de mituri şi simboluri ale nazismului”, al Rosei Sala Rose, apărută la Paralela 45... Dar lancea? Cu ea ce s-a întîmplat? Ne-o spune tot Revenscroft – recuperată de trupele americane din buncărul lui Hitler, relicva a fost înapoiată Muzeului de Istorie din Viena, unde se odihneşte şi astăzi. Îmi propun să o văd şi eu, cît mai curînd. Dacă nu cumva e un fals! Dar nu... Generalul Patton n-a căzut în ispită.

2 comentarii:

  1. La multi ani maestre,
    mersi de bibliografie,iar despre
    lancea destinului,doamne-ajuta bine ca mai exista si alte simboluri oculte ca de secera & ciocanul ne-am lamurit...
    Faina poza cu pipa la gura sobei:
    sugereaza linistea patriarhala...
    Ave,

    Lancelot

    RăspundețiȘtergere
  2. Lancelot - Îţi doresc Lumină pentru 2010! Apropo de seceră şi ciocan - ştii unde se află cea mai mare pentagramă, cinci tone de sticlă roşie ca rubinul? Deasupra Kremlinului...

    RăspundețiȘtergere