Cei doi regi şi cele două labirinturi

(se dedică prietenei X)

Oameni demni de încredere spun (dar Allah ştie mai mult) că în primele zile a existat un rege peste insulele Babiloniei care i-a chemat la el pe toţi arhitecţii şi magii, poruncindu-le să-i construiască un labirint atît de complicat şi de subtil încît nici cei mai curajoşi bărbaţi să nu se aventureze pe coridoarele lui, iar dacă o vor face, totuşi, să se piardă pentru totdeauna. Această lucrare era un adevărat scandal, pentru ca miracolele şi confuzia sînt lucruri care ţin numai de Dumnezeu, şi nu de oameni. Cu trecerea vremii, la curtea regelui s-a prezentat un rege arab, şi acesta (pentru a glumi pe seama simplităţii oaspetelui său) l-a făcut să pătrundă în labirintul prin care a rătăcit, umilit şi surprins, pînă la căderea serii. Atunci, a implorat sprijinul divin şi a dat de ieşire. Buzele sale n-au proferat nici o plîngere, dar i-a spus regelui Babiloniei că el, în Arabia, avea un labirint mai bun ca acesta şi că, dacă va voi Dumnezeu, într-o zi are să i-l arate. S-a întors după aceea acasă, şi-a strîns căpitanii şi armatele şi-a venit peste regatul Babiloniei, avînd norocul să-i distrugă palatele, să-i omoare pe oamenii de aici şi să-1 facă chiar pe rege prizonier. L-a legat în spinarea unor cămile iuţi şi l-a dus în deşert. Au mers cale de trei zile şi trei nopţi, după care i-a spus: „O, rege peste timp, substanţă şi secol! În Babilonia ai vrut să mă pierzi într-un labirint de bronz cu scări, uşi şi ziduri; acum, Atotputernicul a vrut să ţi—l arăt pe al meu, care nu are scări pentru a le sui, nici porţi pentru a le forţa, nici ziduri care să-ţi oprească mersul, nici coridoare să-ţi obosească paşii."
După aceea i-a dezlegat legăturile şi l-a părăsit în mijlocul deşertului, unde a murit de foame şi sete. Gloria să fie cu Cel care nu moare. (J.L.B.)