miercuri, iulie 02, 2008

Noi nu ne temem de sfîrşitul lumii !


1566 - A murit Nostradamus (Michel de Notre Dame), astrolog şi medic, autor al cărţii ''Secolele'' (1555), ce conţine 966 de profeţii (n. 14.12.1503)

Celebritatea lui Nostradamus, la începutul celui de-al treilea mileniu creştin, este o palmă pe obrazul ştiinţei. Ce dacă Staţia Spaţială Internaţională se construieşte pe orbită iar genomul uman a fost cartografiat ? Oamenii cred în continuare în profeţii, studiază texte obscure sau, mai rău, cască gura la tot felul de şarlatani. Asta arată neîncrederea umanităţii în valorile raţiunii, asta demonstrează fondul inconştient de frică din sufletele tuturor. Sigur, ştiinţa n-a rezolvat marile probleme ale umanităţii iar secolul al XX-lea ne-a adus milioane de morţi în cele mai tehnologice războaie. Dar parcă nici iraţionalul acesta dus la extrem nu ţine de demnitatea umană. În preajma anului 2000 şi după atentatele din SUA, de la 11 septembrie 2001, psihoza profeţiilor a atins delirul. Filme catastrofice, seriale, cărţi... Groaza se vinde bine. Dar cînd am citit că dacă îndoi bancnota de 20 de dolari într-un anume fel obţii Turnurile Gemene în flăcări, atunci m-am scuturat de frică. Întîi să aibă românii hîrtii de-astea în buzunar şi apoi să mai vedem... Pînă atunci, funcţionează bancul acela: dacă la americani vine sfîrşitul lumii, noi nu ne temem – sîntem cu 100 de ani în urma lor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu