marți, iunie 03, 2008

Citind pe litere Cuvîntul Sacru


1970 - O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Wisconsin, sub conducerea savantului indian Gobind Khorana, laureat al Premiului Nobel, a reuşit să producă în laborator prima genă artificială.

De atunci, drumul a fost larg deschis. Sintetizînd în laborator gene artificiale şi introducîndu-le în organisme vii, omul a produs hibrizi de porumb mai rezistenţi şi mai prolifici, cartoful-roşie şi păsări fără pene. Apoi au apărut clonele – oaia Dolly fiind celebritatea zilei. Apoi medicii s-au gîndit că ar avea nevoie de piese de schimb pentru organismul uman şi au silit porcii să trăiască omeneşte... În fine, ce să ne mai încurcăm cu animalele şi cu fenomenul de respingere al grefelor – mai bine să clonăm un om, în întregime ! În urmă cu ceva vreme, doctorul Severino Antinori, un pionier al acestor cercetări, a scandalizat întreaga lume anunţînd că o duzină de femei poartă deja în pîntece clone umane. Am văzut şi o româncă, mamă la o vîrstă venerabilă. Ce urmează ? Secta Davidienilor zice că o să-l cloneze pe Iisus... Aberant, nu ? Şi cînd te gîndeşti că totul a început cu cele mai bune intenţii, acum 38 de ani, citind pe litere Cuvîntul Sacru – Adenină, Citozină, Guanină, Timină...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu