O meditaţie în temniţă

3 mai 1469 - S–a născut scriitorul, omul politic şi istoricul florentin Niccolo Machiavelli.

În temniţa “Signoriei”, legat cu lanţuri de un perete muced în catacombele de sub “Palazzo Vecchio”, Niccolo Machiavelli medita, în aşteptarea unei noi şedinţe de tortură: “ Iată-mă ajuns mai aproape ca niciodată de moarte. Este preţul pe care-l plătesc dorinţei de a face politică, de a ieşi din turma supuşilor şi de a intra în elita conducătorilor. În orice republică, doar patruzeci-cincizeci de oameni există cu adevărat. Ceilalţi nu contează. Sînt nişte năluci. Ei vor siguranţă şi nimic altceva. Mi-am dat seama de asta studiind istoria antică, analizînd faptele Cezarilor, creşterea şi descreşterea Atenei lui Pericle. Nu există o Cetate ideală, cum o înfăţişa bătrînul Platon, în care Princepele să fie selectat dintr-o castă educată anume. Mulţi dintre conducători n-au pic de educaţie dar se păstrează la putere pentru că ştiu un lucru – a guverna înseamnă a-i controla în aşa fel pe supuşi încît ei să nu poată sau să nu aibă motiv să-ţi dăuneze. Nu cred nici în dogma Regelui – Uns al lui Dumnezeu, care să aibă dreptul divin de a conduce. Dumnezeu nu unge pe nimeni dar religia îi face pe cetăţeni mai buni şi mai supuşi – deci trebuie încurajată de către Stat. Rămîne atunci o singură ipoteză, pe care o putem verifica ştiinţific, prin inducţie, însumînd fapte: Principele este un fel de centaur, jumătate om, jumătate animal. El trebuie să combine viclenia vulpii cu puterea leului, să fie crud, zgîrcit sau generos, după cum o cere nevoia. Într-o lume ce se mişcă neîncetat, omul de stat e adaptabil, schimbîndu-şi moravurile şi ideile, punînd mai presus decît orice succesul. Cum nu există un Tribunal care să-i judece acţiunile, poporul o să-i scuze mijloacele, dacă a obţinut victoria. Principele care urmează această cale nu va pierde puterea. Şi va rămîne pînă cînd Soarta schimbătoare o să-i întoarcă spatele. Prin asta trec şi eu acum, prigonit de familia Medici, care s-a întors în Florenţa, după 20 de ani de la expulzarea republicană. S-a schimbat regimul? Nu-i nimic. O să scriu un tratat pentru Lorenzo Magnificul, dacă scap cu viaţă…”