luni, aprilie 07, 2008

Lui Ford i-ar fi plăcut Loganul!


7 aprilie 1947 – A murit industriaşul Henry Ford, fondator al industriei americane de automobile (n. 30.07.1863)

Henry Ford s-a născut în anul 1863, într-o familie de fermieri înstăriţi din Michigan. Încă de la o vîrstă fragedă şi-a arătat interesul pentru tehnică, iar obiectivul său suprem a fost să “democratizeze” automobilul. Ford considera că fiecare american trebuie să aibă propria sa maşină. Cum putea fi atins acest obiectiv? El a decis că răspunsul era să producă cel mai mare număr de maşini, cu cel mai simplu design, la cel mai mic cost posibil (aceeaşi reţetă o aplicau francezii, o sută de ani mai tîrziu, cu Loganul !). Cu ajutorul investitorilor, americanul a înfiinţat compania Ford Motor în anul 1903. Ford a scăzut dramatic costurile de producţie adaptînd transportorul cu bandă rulantă şi linia de producţie pentru a construi automobile simple, standard. Cel mai bun exemplu a fost Modelul T al firmei Ford, care s-a vîndut în peste 15 milioane de exemplare. În decurs de cinci ani, Ford a reuşit să îşi depăşească toţi competitorii şi să devină cel mai mare producător de automobile din lume. El îşi plătea angajaţii cu suma de 5 dolari pentru ziua de muncă de opt ore, ceea ce era cu mult peste preţul pieţei în epoca respectivă. De asemenea, Ford a organizat un plan de distribuire a profitului, împărţind muncitorilor săi suma de 30 milioane pe an. De ce ? Ca să-şi cumpere Ford-uri…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu