marți, martie 25, 2008

Buna Vestire, Buna Rostire


“Bucură-te, cea ce esti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu, între femei” i-a spus Arhanghelul Gavriil unei fecioare, în urmă cu două mii de ani, iar Vestea cea Bună continuă să ne înfioare şi să ne uimească şi astăzi. Îngerul a continuat: “Şi iată vei lua în pîntece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus”. La nedumerirea Mariei, cum se va întîmpla aceasta, întrucît nu ştia de bărbat, arhanghelul Gavriil i-a zis: “Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul care Se va naşte din tine, Fiul Lui Dumnezeu Se va chema.”. Iar Fecioara a acceptat minunea care, întîmplîndu-se, a rupt firul istoriei. Din păcate, omul modern nu stă prea mult să mediteze asupra acestui mister. Dacă ar face-o, ar înţelege, poate, că a fi Bine Cuvîntat înseamnă a fi pătruns de energie ordonatoare, de Lumină, de Limbajul lui Dumnezeu, cel care a creat lumea din litere rostite. Mistica i-o spune clar, dar şi ştiinţa a început să silabisească Vorbele Creatorului, în cosmos - prin legile fizicii, în microcosmos - prin structura ADN şi genomul uman. În acest fel, omul modern s-ar lămuri că minunea imaculatei concepţiuni nu e mai mare decît naşterea Lumii din haos !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu